Nu a mai putut suporta căldura din biserică, aşa că a luat maşina părinţilor şi a plecat la plimbare. Este vorba despre un băieţel de şapte ani din SUA. Planurile acestuia au fost date peste cap de un alt şofer care a anunţat poliţia, după ce maşina la volanul căruia se afla copilul nu oprise la un stop. O patrulă de poliţie a început să-l urmărească pe băiat.
Fiind prea mic pentru a ajunge la pedale, băieţelul era nevoit să se aplece pentru a apăsa acceleraţia şi apoi să se ridice pentru a vedea pe unde merge. Băiatul nu se împrietenise nici cu frâna, motiv pentru care tăia toate curbele şi intra pe contrasens.
Întreaga peripeţie a fost filmată de camerele de filmat din maşina autorităţilor. Potrivit poliţiştilor, băiatul de 7 ani conducea cu peste 65 de kilometri la oră.
La un moment dat, copilul a oprit maşina şi a rupt-o la fugă. Datorită vârstei sale, el nu riscă nici o pedeapsă din partea poliţiştilor. Rămâne de văzut, însă, cum vor gestiona părinţii situaţia.
Poliţiştii care l-au urmărit pe băiat susţin că, în ciuda vârstei lui fragede, copilul s-a descurcat destul de bine la volan.
ma e super blogu tau bravo
RăspundețiȘtergere