Oamenii citesc. Oamenii citesc ziare. Romanii citesc Cancan. Majoritatea romanilor citesc Cancan. Si stiti de ce? Din cauza unor titluri ca: Uite ce fund perfect rotund are o benzinăriţă din Spania! Poftim?!?! Asta e articol de ziar?? "Daaa!!" ar raspunde in cor masculii de ocazie cu ochii holbati la pretioasa poza. Articolul are 4 randuri si o poza mai mare decat palatul lui Gigi Becali (alta valoare). Va invit sa cititi tampenia daca inca nu v-ati dat seama ce specimene desavarsite acopera fauna presei romanesti.
Dar Cancan nu se opreste aici in a ne provoca scarba noua si fantezii celor care cumpara ziarele pentru fata de la pagina 3. Langa acel mirobolant articol se afla un altul, care suna cam asa: VIDEO Femeia fără oase! Intră să-ţi imaginezi cam cum se descurcă în pat. Cat de injositor trebuie sa fii ca sa scrii astfel de vomitive? Ti se face rau cand realizezi in cel fel au ajuns sa gandeasca oamenii si cat de cultivati se considera ei cand citesc rahaturile astea.
Sa nu credeti ca citesc de regula asemenea idiotenii sau ca le promovez. Am dat din intamplare peste tampeniile astea. Am vrut doar sa va amintesc inca o data care sunt adevaratele 'valori' romanesti, confirmate de numarul mare de amatori de 'cultura'. Va urez scarba usoara!
marți, 22 februarie 2011
vineri, 18 februarie 2011
Move on
Toata lumea vorbeste despre viata ca despre un lucru viu. Viata e doar un concept, dar unul esential pentru oameni. Esti lovit, ranit si apoi vindecat. Te impiedici, singur sau cu ajutorul celorlalti. Uita-te in urma si numara cazaturile si vezi daca mai ai vantai. Nu mai ai pentru ca deja s-au vindecat. Nici cazaturile nu le mai tii minte pentru ca acum nici ele nu mai conteaza. Acum iti dai seama de fapt cat de nesemnificative sunt ele acum. Insa atunci nu erau.
Toti asteapta si cer de la tine perfectiune. Ei bine, asa ceva nu exista. Si atunci unii se resemneaza si te accepta asa cum esti si renunta la imaginea ideala pe care si-au facut-o despre tine.
Avem momente de euforie spontana si nejustificata. Suntem fericiti si nu stim de ce. Dar nu dureaza mult. Ne amintim cat de putin capabili suntem cand vine vorba de a face o schimbare. Nu putem nici macar sa ne schimbam pe noi. Dar nu-i nimic. Cazaturile ne arata unde sunt gropile si care sunt persoanele care ne-au pus piedica. "Evita-le!" iti spune o voce slaba, dar nu e atat de usor, mai ales la persoanele in care ai crezut.
Imi pare rau! Sincer! Nu sunt perfect si nici nu voi fi vreodata. Nici macar nu imi doresc asta. Imi pare rau ca am alergat atat de tare si atat de increzator ca sa ajung sa imi sterg iar hainele de praf si ranile de sange. Imi pare rau ca am inchis ochii si nu m-am uitat pe unde am mers. Dar nu imi pare rau intru totul ca am cazut. Ma voi ridica asa cum am mai facut-o. Merg mai departe cu speranta ca o sa evit mai bine gropile care ma asteapta.
Mai am o singura rugaminte pentru cei care inca mai merg in aceeasi directie cu mine. Asteptati-ma ca vin. Mai am putin si ma intorc langa voi. Va multumesc! Stiu ca pot sa ma bazez pe voi.
Ne vedem mai departe de drum, oricare ar fi el si zambim nervos ca ceilalti sa nu isi dea seama de ceea ce ascundem. Desi am vrea sa le aratam si lor, nu ne lasa demnitatea.
100 de postari si atat.
Toti asteapta si cer de la tine perfectiune. Ei bine, asa ceva nu exista. Si atunci unii se resemneaza si te accepta asa cum esti si renunta la imaginea ideala pe care si-au facut-o despre tine.
Avem momente de euforie spontana si nejustificata. Suntem fericiti si nu stim de ce. Dar nu dureaza mult. Ne amintim cat de putin capabili suntem cand vine vorba de a face o schimbare. Nu putem nici macar sa ne schimbam pe noi. Dar nu-i nimic. Cazaturile ne arata unde sunt gropile si care sunt persoanele care ne-au pus piedica. "Evita-le!" iti spune o voce slaba, dar nu e atat de usor, mai ales la persoanele in care ai crezut.
Imi pare rau! Sincer! Nu sunt perfect si nici nu voi fi vreodata. Nici macar nu imi doresc asta. Imi pare rau ca am alergat atat de tare si atat de increzator ca sa ajung sa imi sterg iar hainele de praf si ranile de sange. Imi pare rau ca am inchis ochii si nu m-am uitat pe unde am mers. Dar nu imi pare rau intru totul ca am cazut. Ma voi ridica asa cum am mai facut-o. Merg mai departe cu speranta ca o sa evit mai bine gropile care ma asteapta.
Mai am o singura rugaminte pentru cei care inca mai merg in aceeasi directie cu mine. Asteptati-ma ca vin. Mai am putin si ma intorc langa voi. Va multumesc! Stiu ca pot sa ma bazez pe voi.
Ne vedem mai departe de drum, oricare ar fi el si zambim nervos ca ceilalti sa nu isi dea seama de ceea ce ascundem. Desi am vrea sa le aratam si lor, nu ne lasa demnitatea.
100 de postari si atat.
marți, 1 februarie 2011
Leapsa cu amintiri
Imi pare rau pentru intarziere. Theo mi-a trimis o leapsa in care trebuie sa povestesc 3 amintiri, placute sau neplacute. Aduceti-va servetelele aproape, caci va avertizez. Urmeaza niste momente extrem de emotionante. Bazinga! (cunoscatorii stiu de ce)
Here we go!
Prima amintire: Actiunea are loc intr-o zi calduroasa de august 2009. Dupa ceva timp de umblat pe strazile Clujului si vizitat magazine de instrumente muzicale, impreuna cu Doina (persoana de la care a pornit toata nebunia cu chitara), ajung la Mc Music. Acolo aveam sa fac cunostinta cu prima mea chitara. "Naturala sau neagra?", intreaba vanzatorul. "Neagra", raspund plin de entuziasm. Nu imi venea sa cred. Tineam in mana prima mea chitara si totusi, parca era prea frumos ca sa fie adevarat.
A doua amintire: Iasi, iulie 2010. Ma indrept temator spre casieria universitatii sa achit cei 500 lei pentru locul nenorocit pe care il luasem la taxa. Imi iau chitanta si urc la etajul 3 sa imi confirm inscrierea. Intru in sala, ma duc in fata si intreb daca am nimerit bine. Mi se confirma si apoi ma asez in banca. "La taxa sau la buget?", ma intreaba. "La taxa", raspund. "Ati trecut la buget? Duceti-va jos sa schimbati chitanta cu una de 40 lei". Am iesit fugind din sala si primul lucru pe care l-am facut a fost sa incep sa dau telefoane. Ametit de fericire, am coborat doar doua etaje si am ajuns in sala pasilor pierduti (pe atunci necunoscuta). M-am invartit, am facut dreapta, m-am uitat inapoi, am gasit usa si am iesit afara. A doua oara era sa fac aceeasi greseala. Bine ca era Bianca langa mine sa ma atentioneze.
Amintirea cu nr. 3: De data asta o sa povestesc o amintire foarte neplacuta. Evenimentul are loc in aprilie 2010 pe terenul de sport al liceului, mai exact pe 9 aprilie. E ciudat cum tii minte uneori datele unor intamplari pe care ai vrea sa le uiti. In timp ce jucam baschet, ghiozdanul meu se odihnea pe o banca in partea cealalta de teren. Cineva s-a gandit ca e o povara prea mare pentru mine si mi-a facut o favoare si l-a adoptat. Daca ar fi fost gol, nu era nicio problema. Dar pe langa bluza de trening (not so important) si carnetul de note (the same), mai aveam si telefonul (very important), de care am avut atata grija, toate cheile mele (extremely important) si portofelul cu bani (destul de multi), carduri, buletin, permis la biblioteca si altele. E ciudat cum te simti cand realizezi ca nu mai ai niciun fel de identitate. Mi-a luat ceva timp sa incep sa joc iar baschet pe acelasi teren. Din fericire pentru mine, de data asta nu mai aveau ce sa imi fure. Poate doar anti-talentul meu. Multa vreme am umblat cu buzunarele goale pentru ca nu mai aveam nimic. Cu timpul totul a revenit la normal. Si imi placea atat de mult ghiozdanul ala!
Btw, am uitat sa mentionez. Leapsa merge la cine vrea, dar mai ales la Elena (a.k.a. Nuti), Oana (a.k.a. still not talking to you), simina, andreea (despre oameni si soareci). Atentie! Leapsa este optionala si obligatorie pentru toata lumea! Depinde de voi.
Here we go!
Prima amintire: Actiunea are loc intr-o zi calduroasa de august 2009. Dupa ceva timp de umblat pe strazile Clujului si vizitat magazine de instrumente muzicale, impreuna cu Doina (persoana de la care a pornit toata nebunia cu chitara), ajung la Mc Music. Acolo aveam sa fac cunostinta cu prima mea chitara. "Naturala sau neagra?", intreaba vanzatorul. "Neagra", raspund plin de entuziasm. Nu imi venea sa cred. Tineam in mana prima mea chitara si totusi, parca era prea frumos ca sa fie adevarat.
A doua amintire: Iasi, iulie 2010. Ma indrept temator spre casieria universitatii sa achit cei 500 lei pentru locul nenorocit pe care il luasem la taxa. Imi iau chitanta si urc la etajul 3 sa imi confirm inscrierea. Intru in sala, ma duc in fata si intreb daca am nimerit bine. Mi se confirma si apoi ma asez in banca. "La taxa sau la buget?", ma intreaba. "La taxa", raspund. "Ati trecut la buget? Duceti-va jos sa schimbati chitanta cu una de 40 lei". Am iesit fugind din sala si primul lucru pe care l-am facut a fost sa incep sa dau telefoane. Ametit de fericire, am coborat doar doua etaje si am ajuns in sala pasilor pierduti (pe atunci necunoscuta). M-am invartit, am facut dreapta, m-am uitat inapoi, am gasit usa si am iesit afara. A doua oara era sa fac aceeasi greseala. Bine ca era Bianca langa mine sa ma atentioneze.
Amintirea cu nr. 3: De data asta o sa povestesc o amintire foarte neplacuta. Evenimentul are loc in aprilie 2010 pe terenul de sport al liceului, mai exact pe 9 aprilie. E ciudat cum tii minte uneori datele unor intamplari pe care ai vrea sa le uiti. In timp ce jucam baschet, ghiozdanul meu se odihnea pe o banca in partea cealalta de teren. Cineva s-a gandit ca e o povara prea mare pentru mine si mi-a facut o favoare si l-a adoptat. Daca ar fi fost gol, nu era nicio problema. Dar pe langa bluza de trening (not so important) si carnetul de note (the same), mai aveam si telefonul (very important), de care am avut atata grija, toate cheile mele (extremely important) si portofelul cu bani (destul de multi), carduri, buletin, permis la biblioteca si altele. E ciudat cum te simti cand realizezi ca nu mai ai niciun fel de identitate. Mi-a luat ceva timp sa incep sa joc iar baschet pe acelasi teren. Din fericire pentru mine, de data asta nu mai aveau ce sa imi fure. Poate doar anti-talentul meu. Multa vreme am umblat cu buzunarele goale pentru ca nu mai aveam nimic. Cu timpul totul a revenit la normal. Si imi placea atat de mult ghiozdanul ala!
Btw, am uitat sa mentionez. Leapsa merge la cine vrea, dar mai ales la Elena (a.k.a. Nuti), Oana (a.k.a. still not talking to you), simina, andreea (despre oameni si soareci). Atentie! Leapsa este optionala si obligatorie pentru toata lumea! Depinde de voi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)