vineri, 18 februarie 2011

Move on

Toata lumea vorbeste despre viata ca despre un lucru viu. Viata e doar un concept, dar unul esential pentru oameni. Esti lovit, ranit si apoi vindecat. Te impiedici, singur sau cu ajutorul celorlalti. Uita-te in urma si numara cazaturile si vezi daca mai ai vantai. Nu mai ai pentru ca deja s-au vindecat. Nici cazaturile nu le mai tii minte pentru ca acum nici ele nu mai conteaza. Acum iti dai seama de fapt cat de nesemnificative sunt ele acum. Insa atunci nu erau.

Toti asteapta si cer de la tine perfectiune. Ei bine, asa ceva nu exista. Si atunci unii se resemneaza si te accepta asa cum esti si renunta la imaginea ideala pe care si-au facut-o despre tine.

Avem momente de euforie spontana si nejustificata. Suntem fericiti si nu stim de ce. Dar nu dureaza mult. Ne amintim cat de putin capabili suntem cand vine vorba de a face o schimbare. Nu putem nici macar sa ne schimbam pe noi. Dar nu-i nimic. Cazaturile ne arata unde sunt gropile si care sunt persoanele care ne-au pus piedica. "Evita-le!" iti spune o voce slaba, dar nu e atat de usor, mai ales la persoanele in care ai crezut.

Imi pare rau! Sincer! Nu sunt perfect si nici nu voi fi vreodata. Nici macar nu imi doresc asta. Imi pare rau ca am alergat atat de tare si atat de increzator ca sa ajung sa imi sterg iar hainele de praf si ranile de sange. Imi pare rau ca am inchis ochii si nu m-am uitat pe unde am mers. Dar nu imi pare rau intru totul ca am cazut. Ma voi ridica asa cum am mai facut-o. Merg mai departe cu speranta ca o sa evit mai bine gropile care ma asteapta.

Mai am o singura rugaminte pentru cei care inca mai merg in aceeasi directie cu mine. Asteptati-ma ca vin. Mai am putin si ma intorc langa voi. Va multumesc! Stiu ca pot sa ma bazez pe voi.

Ne vedem mai departe de drum, oricare ar fi el si zambim nervos ca ceilalti sa nu isi dea seama de ceea ce ascundem. Desi am vrea sa le aratam si lor, nu ne lasa demnitatea.

100 de postari si atat.

Un comentariu:

Dati cu parerea, ca nu doare!