vineri, 23 aprilie 2010

Am reusit!


Astazi am primit titlul de "Voluntarul anului" al Centrului Antidrog, in cadrul Galei Voluntarului. Nu pot sa spun ca imi doream foarte mult sa castig, dar te simti bine cand stii ca eforturile iti sunt apreciate.
Gala s-a desfasurat la a IV-a editie si a fost foarte faina. Participantii au fost:
- Fundatia de Sprijin Comunitar
- Agentia Nationala Antidrog Bacau
- Habitat for Humanity, Comanesti
- Asociatia Iubim Natura
- Centrul Regional de Ecologie
- Asociatia "Salesiani di Don Bosco"
- Asociatia Kolping Moldova
- Asociatia de Tineret "Onestin"
Tot astazi am primit si certificatul de voluntariat de la FSC. In momente de genul acesta iti dai seama cat de mult inseamna munca ta pentru ceilalti.
Implica-te! Nu conteaza unde sau cu cine. Doar implica-te si o sa vezi diferenta!

miercuri, 21 aprilie 2010

Concurs

M-am gandit bine si am zis sa fac si eu un concurs, care e destul de interesant, zic eu. Nu va spun despre ce e vorba. Mai intai vreau sa stiu cine vrea sa participe si apoi va explic ce aveti de facut.
Singura conditie este ca cei care vor sa participe sa aiba blog. Premiul o sa il stabilesc pe parcurs. Castigatorul il voi stabili tot eu. Promit ca nu o sa fiu subiectiv, ba chiar voi trata pe fiecare cu cea mai mare severitate. Glumesc.
Deci, in zilele urmatoare o sa spun despre ce e vorba in concurs. Daca nu vrea nimeni sa participe, atunci nu o sa aiba loc. Dar eu va sfatuiesc sa va implicati pentru ca nu presupune nimic greu si e foarte amuzant. Cel putin asa cred.
Bun. Deci, se poate inscrie oricine. Trebuie doar sa lasati un comment si peste cateva zile o sa va spun ce aveti de facut. Astept mesajele voastre!

Later edit: Pe data de 1 mai o sa anunt inceperea concursului si ce trebuie sa faceti cei care v-ati inscris. Cei care mai vor sa participe inca mai au timp sa anunte. Good luck!

Saptamana voluntarului

Ieri, marti 20 aprilie, am participat la activitatea Centrului National de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau care a avut scopul de a arata oamenilor ce inseamna sa fii voluntar. Saptamana aceasta (19- 25 aprilie) este saptamana voluntariatului si au loc diverse activitati organizate de mai multe institutii ce promoveaza voluntariatul.

Poza kristofer93

Activitatea de ieri a strans elevii de la mai multe licee din Bacau. Mesajul principal al acestei campanii este "Tu esti ceea ce conteaza!", iar minutul de recunostinta a reprezentat momentul culminant al intregii activitati. Toti cei prezenti au fost nevoiti sa sune cateva persoane dragi si sa le spuna cat de mult conteaza pentru ei.
Vineri, 23 aprilie, va avea loc Gala Voluntarului la care sunt nominalizat la categoria Voluntarul Anului. Chiar daca suna fals, nu ma astept si nu sper sa castig. Altii poate merita mai mult ca mine. Juriul va decide asta. Oricum abia astept sa vina, deoarece este cel mai important eveniment din cadrul voluntariatului.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Epigramele lui Pastorel

Am primit mai demult un mail de la o colega cu niste epigrame foarte interesante. Deoarece sunt foarte multe am sa postez doar o parte din ele. Cine vrea sa le citeasca toate sa imi lase un mesaj si i le trimit pe mail.

Alexandru O. Teodoreanu (1894 - 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Pastorel, a fost un avocat si scriitor roman, cunoscut epigramist, mare cunoscator si degustator de vinuri si coniacuri, membru de seama al boemei iesene si bucurestene.
A ramas în literatura romana prin epigramele sale.
A fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 - 1954) (La Medeleni, Ulita copilariei, In casa bunicilor, Bal mascat, Golia)

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!

In clasa a V-a de liceu, li s-a dat la teza, de catre profesorul de limba romana, Fantanaru, sa scrie despre epigrama..
Si cum Fantanaru savurase de multe ori vinul de Cotnari, Pastorel a scris doar atat în teza:

Daca apa din fantana
S-ar preface-n vin Cotnar
As lasa limba romana
Si m-as face Fantanar.

Cand le-a adus tezele, Fantanaru, ajungand la teza lui Pastorel, nu in sens peiorativ, ci admirativ, i-a spus:
"Magarule, unu la purtare si zece pentru epigrama."

Dragalase paharele

Dragalase paharele
Dinainte-mi sa se puna
Sa se toarne vin în ele,
Pofta buna!

Sa golim toti in tacere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace!

Cine-i ametit prea tare
Pe sub mese sa se culce
Si in zgomot de pahare,
Doarma dulce!

Sa nu fie vorba lunga
Doara stim ce scurta-i viata
Sa bem pana sa ne-ajunga,
Dimineata.

Prin anii '30, Veronica Porumbacu a scris niste versuri de adanca simtire si vibratie, de genul:
" O, Europa, te simt in mine
Te simt vibrand adanc.."

A doua zi, Pastorel:

"Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara
Din "Gazeta literara"
Dovedeste elocvent
Ca in .....chestia matale...
De-adancimi fenomenale
Intra-ntregul continent!"

Lucreziei Karnabat, autoarea cartii "Sexul de peste drum":

Sexul doamnei Karnabat,
De vreo luna mi se pare,
A sporit mult la vanzare,
Caci se vinde separat,
Fara doamna Karnabat.

luni, 12 aprilie 2010

O leapsa nervoasa


Ileana m-a tot batut la cap sa ii fac leapsa. Uite ca o fac, desi nu prea imi place. Ar trebui sa ne gandim la lucruri care ne calmeaza si nu care ne enerveaza.
Deci, 5 lucruri care ma 'scot din papuci':

1. urasc ipocritii, barfitorii, prostii care se dau destepti, egoistii si epuizatii (cei care stau tot timpul de parca mai au un pic si adorm, nu scot o vorba niciodata si daca incerci sa ai o conversatie cu ei iti raspund scurt cu 'nu', 'da', 'aha'...)

2. urasc persoanele care exagereaza uneori cu anumite lucruri. Adica daca ai facut o gluma de 'nspe mii de ori nu o mai repeta. Recunosc ca si eu ma incadrez aici uneori, dar incerc pe cat posibil sa nu mai fac asta.

3. urasc persoanele care rad fortat la glume doar pentru ca a spus-o Icsulescu, chiar daca e cea mai proasta gluma pe o raza de 2 km patrati. Daca o gluma nu e amuzanta, nu rade! Taci si fa-te ca nu auzi!

4. urasc genul de oameni care nu accepta niciodata parerea altora, cei care daca le spui ca cerul e albastru, iar ei spun ca e roz, atunci trebuie sa taci si sa dai din cap ca da. Niciodata nu te contrazice cu un astfel de om, pentru ca nu ai cum sa castigi.

5. in final, ma urasc pe mine uneori, pentru ca sunt naiv, pentru ca sunt influentabil, pentru ca sunt neindemanatic, pentru ca uit mereu ce am de facut, pentru ca imi pierd timpul aiurea, pentru ca ii fac pe altii sa ma urasca si pentru ca urasc.

Cam atat despre ura si nervi. Ar fi mai multe de spus, dar nu e cazul. Leapsa o sa mai bata la cap pe urmatorii: Theo, Sunetul-mai-tare, Diana, Gelu, AndreeaR, Gen. si la cine mai vrea sau am uitat sa mentionez.
Pana data viitoare, pace si calmante multe la toti copiii nervosi!

duminică, 4 aprilie 2010

Ne adaptam si mergem mai departe


Aseara, la toate colturile si mijlocurile de strada vedeai cate unul sau doi 'negustori' de ocazie. Ce vindeau? Nu aveau altceva decat lumanari. Cu ce ocazie? Pai nu vine Pastele? Nu se duce romanul la Inviere si ii trebuie o lumanare?
Asta e dovada perfecta ca romanul e perspicace si stie sa se adapteze. De Craciun si de Revelion vindem artificii, instalatii de beculete si mosi craciuni dansatori; de 1 Martie vindem martisoare si flori; de V'day (asa se zice mai nou) se vand inimioare de plus si tot felul de tampenii pentru indragostiti; iar de Paste se vand lumanari.
Romanii nu vor muri niciodata de foame. Scot bani din orice, pana si din piatra seaca. O taie bucati mai mici si o pun in sacii de faina ca sa traga la kg.

Si cum de Paste, la fel ca la Craciun, omul nostru se indoapa mai ceva ca animalul din cotet, ca deh a tinut si el post ultima saptamana si nu mai poate de dorul slanei si al cefei de porc (s-a scumpit mielul si este inlocuit cu carnea de porc- alimentul preferat), se umplu spitalele de 'sinistrati ai bucatariei' si medicii isi cumpara halate noi cu buzunare mai mari. Se adapteaza si ei, ce sa faca. Daca vedeti un doctor mai gras in perioada asta decat de obicei, ori s-a ingrasat cu adevarat (ceea ce e putin probabil), ori nu imi mai incap 'atentiile' in buzunare. Dar se obisnuiesc ei cu timpul la noile conditii de lucru.

Eu mi-as investi banii in medicamente pentru boli de stomac si de ficat. Sau, daca nu m-as pricepe la investitii, as cumpara de la farmacie cat mai multe medicamente gen Colebil sau Salutil si dupa ce s-ar epuiza stocurile din farmacii le-as vinde la un pret mult mai mare. Probabil multi s-au gandit deja inaintea mea la asta.

In final, va fac urarea pe care mi-a facut-o mie si colegilor mei un profesor si care mi se pare geniala: "Va doresc sanatate! Vreti si altceva? Faceti-va!"
Si inca ceva: Va urez sa mancati oua rosii numai pe dinafara. Cu totii stim ce naspa e sa treaca culoarea prin coaja oului si sa trebuiasca sa il sculptezi ca sa il poti manca.